Ion Georgescu - Poetry

Romanian Poetry

                                      Table of Contents

Acasă. 4

Alunii 5

Alunecări de teren. 6

Aniversare prima. 7

Aviatică. 8

Biserica din Costești 9

Călătorie. 10

Cântul furat. 11

Cărarea cu umbre. 12

Casa din Băiţa. 13

Câtă splendoare!. 14

Cenaclu. 15

Confuzie. 16

Copilării neterminate. 17

Creștinească. 18

Culoarea numelui 19

Curgerea vremii 20

De m-aș ruga ….. 21

Destinații 22

Eseu. 24

Florile Someşului 25

Frunzele toamnei 26

Funicularul 27

Gândind la țara mea. 28

Gânduri 29

Grijă de mamă. 30

Ideea de timp. 31

Împărtășanie. 32

Improvizaţie. 33

În ospiciu. 34

În preajma sărbătorilor. 35

Întâlnirea cu trei 36

Internet. 37

Introspecţie. 38

Invitaţie la amintire. 39

Joc de-a viaţa. 40

Licăriri 41

Litere pe câmp. 42

Locaș de închinare. 43

Mă mir, mă-ntreb. 44

Mai presus….. 45

Manifest color. 46

Mesteacănul 47

Mulţumire. 48

Musceleanca. 49

Ninsoare indecisă. 51

Noiembrie cu amintiri 52

Nostalgie. 54

Nostimade. 55

O veste. 56

Pană şi fulg. 57

Patria din gând. 58

Prilej de cugetare. 59

Prin necosite ierburi 60

Privind la case. 61

Psalm.. 62

Pseudoistorie. 63

Raționament. 64

Retrăiri 65

Rostul 66

Rugă de seară. 67

Rugăciune. 68

Rugăminte. 69

Soarele-n nor. 70

Solie. 71

Străpuns de glonţ. 72

Tendință. 73

Tihna lutului 74

Timişoara din vis. 75

Toamna, copacii ….. 76

Tot mai singur. 77

Trudă cu sens. 78

Tu, cea din amintire. 79

Vasul întreg. 80

Veronica Micle. 82

Vorbe, gânduri şi speranţe. 83

Weekend. 84

Zi de vară. 85

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

de atâta privit

claude monet a orbit

beethoven a surzit

de-atât auzit

de-atâta dor

pot să-mi iau zbor

spre altundeva

unde-i casa mea

cu silabe de miere

mă cheamă-n tăcere

un loc ce-nseamnă acasă

aştept să m-ademenească

o cameră cu busuioc la grindă

şi cu gutuie în fereastră

să mi se zăvorască şi culisele

să nu mi se fure cumva visele

dar oriunde umblând

adorm în casa mea din gând

iar dacă iau mai bine seama

în glasul cu care mă chema mama

iar uneori pe vreme grea

în răsuflarea-ţi cu suspin

amărâta mea

claude monet a orbit

beethoven a surzit

iar eu de cât mă tângui şi oftez

mă-nnoptez.

                 Baden / Decembrie 2011

























 

Alunii, chiar de n-au alune,

Au şoapte din copilărie,

Au umbre moi cu amintire

Şi-un lunecuş spre ghiduşie…

 

De ai de gând să mă aduni

Din lumi de vise, din genuni –

Mă caută-n poteci suinde

Prin verde crângul de aluni…

 

Aşa te-am întâlnit în lume –

Cu rouă fragedă-n privire…

Şi te-am iubit, cum eu iubesc anume

Alunii, chiar de n-au alune.

                                     Lucacesti – Octombrie - 2010

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

au loc alunecări de teren

în țara mea cu prelungite ploi

se prăbușesc năzuințe în oameni

se-aprind în presă gratuite focuri

și face râie peisajul pe alocuri…

mă-ntorc de la azi la ziua de ieri

și-mi place să cred că s-ar întâmpla

să fie-alunecări de cer pe undeva –

prăbușiri de azur peste suflete triste

să rămână buimacă de-atâta frumos

obștea ieșită la treburi pe câmp

vise de noapte cu aripi și zbor

să fie trăite și ziua aievea…

s-avem iertarea în meniul zilei

ar ninge peste noi zăpezile de miei

și ne-am trezi troieniți de idei…

au loc alunecări de cinste-ntre oameni

și nu e făraș s-adune din noi lehamitea

mă fericesc  să pot cugeta la poiene cu flori

ce treabă avem noi iubito cu zarva de-afară

era un timp când vinovați de iubire

nu erai nici tu / nu eram nici eu –

atunci ne gândea Dumnezeu.

 

           Baden / Iulie 2012

 









 

David al nostru vine in florar

Din mila Domnului – un splendid dar !

Căci l-au dorit parinţii, numindu-l în secret,

Pătrunşi de psalmii împăratului-poet…

Să fie prunc destoinic şi stâlp la bătrâneţe

Şi să clădească zâmbet pe trudite feţe…

În cumpănă cu David,(cutuma de-mplinit),

Adaugă pe Paul – un alt bărbat vestit…

Şi-al nostru David-Paul, unduit ca lanul,

Păşeşte zâmbitor spre noi( în mai, a douăzecea)

Şi nici nu ştie că-mplineşte anul !

Cu gând la Dumnezeu să-l ţină-n sănătate,

Alături de sorucă, de-ai lui şi de tot neamul,

Se îngrijesc părinţii cu trudă şi răbdare…

Iar ca să completeze familia un pic,

Mai vine şi-un bunic !

                           Baden / Mai 2011

 









 

 

 

 

 

 

 

 

un supersonic înțeapă seninulaviatica

ca așchie de strung scăpată în eter

se-apropie și-n boxe de văzduh

tremură sinistru stâlpii de sub cer

 

respiră-un pic mulțimea asistentă

privind la punctul absorbit de aer

de nicăieri din zare-apare iar cu trăznet

și umple toată valea de teamă și de vaer

 

mai mult ca niciodată simt acum

spaima de moarte-a celor din Sinai

când Domnul le grăi din vârf de munte

si au ramas cu toții fără grai

 

când trâmbițe de-apocalips suna-vor

flecarii cei de azi și acoliții lor

parcă îi văd încremeniți de fulgerul sonor

ca simple figurine pe-un ponosit covor.

 

                          Baden / Ianuarie 2012

 

 

 

 

 

 

prea cu degrabă dacă mi-e a spune

cuvântul cheie din întreaga frază

îmi dau buluc din patru părți a zării

puzderie de vorbe ce-l sfidează

și-l ține încuiat ca-ntr-o  genune

precum odinioară ca-n povești

au ars enoriașii din costești

căci luase foc biserica deodată

și-au dat năvală-n ușa ne-ncuiată

dar n-au putut că ea se deschidea

pe dinăuntru / ei – proptiți în ea

chiar de-ar fi fost un mit și nu aievea

eu tot aș fi crezut când iau aminte

cum stă proptit cuvânt de trebuință

dincolo de o ușă-a mea din minte

și-mi vine nechemat-apoi pe limbă

când cel ce m-asculta-i demult plecat

e-o  neputință știu dar și o taină

poate că mult-vorbirea mai și strică

cuvânt prea căutat e de prisos

sunt timpi când mă-ndoiesc chiar și de mine

dar am o ușă-n gând mereu deschisă

spre numele de sfânt Iisus Hristos.

 

                        Baden / Ianuarie 2012

 

        

















 

De fiecare dată  când plec,

Mă duc la drum, în gând, şi cu altă plecare –

Cum scarmeni lână, aşa îmi las pe cale

                 scame de-amintiri cu iubiri…

În ureche, vocile se-alină;

Ochiul înghite pe nerăsuflate

                               lumină…

În suflet, prind a-nmuguri alunii,

Pe fereastra vagonului dau năvală

                            peisajele lumii…

O, v-am zărit în treacăt,

Verticale fire de mesteacăn!

În faţă, câmp de rapiţă cu flori –

Rămâne-n urma mea un lan de întrebări!

(Să nu mai intre nimeni în cupeu!)

Să mă scufund în amintiri cu tine!

Se poate să te-neci în amintiri?

Legănat de tren, cuget la căile Domnului,

Pe nesimţite, mă las strecurat

                        prin pânzele somnului…

Şi parcă, totuşi, nimic n-a fost greu –

Trag draperia-n geam…

Lumina blândă a becului

                 se varsă-n înserare

Şi nu am tihnă să mă simt al meu

                    Lucăceşti / Februarie 2011

















 

Iți cânt astazi, Doamne, din mers

Mulțumirea din suflet pe nerăsuflate,

În cadența unei melodii furate

Din turnul bisericii de la St. James

 

Silabe de cânt din alămuri de ceas

Sădite cu dalta un secol în urmă

De-un meșter ce le adunase-n turmă…

Și iată că eu le primesc  azi de mas.

 

Tu, barde apus sub lumi vegetale –

Lăsat-ai dantelă de cânt, și nu ești…

Iar eu, cu slove românești,

Mă rog pe corzile inimii tale.




         Baden / Aprilie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

pe unde trece frumoasa

lipeşte etichete de senin

                pe smalţul privirii

în inima iubitului

sunt dumbrăvi semănate

                cu numele ei

ca şi călător te lasă să treci

dar nu să  te- abaţi pe la pomi

                 sau crengi să le-apleci

între un el şi o ea anume

ca între două străzi cu renume

                  o cărare cu umbre

în viaţă treci şi petreci

pe-atâtea cărări cu chemare

                  pentru cine oare

iubitei mele-i citeam în priviri

cum îi treceau pe cărări musafiri

                   nepoftindu-i să şeadă

sa iei aminte să se ştie

în preajmă găseşti cel mai adesea

                   un creion care nu scrie

dar frumoasa să nu te miri

lipeşte etichete de senin                                                                                                                                                                                                                                 

    în priviri.

                          Baden /Noiembrie 2011

 

















 

În Patria noastră de cuvinte,

În Ţara cu vrere fierbinte,

Tu ai acelaşi mâine cu al meu,

Iar numele Ion Şiugariu curge mereu.

 

Plecaserăţi cu dorul de-a reface

Hotare răzleţite de ţinuturi dace –

Şi parc-aţi uitat să vă-ntoarceţi din mersuri,

Unde-aţi lăsat în urmă pogoane de versuri.

 

În gând cu casa mea, în nori de nostalgii,

Vin astăzi la Băiţa,-n cărări de poezii;

Trec pragul casei tale – casă de erou –

Şi parcă-mi curge-n vine sângele tău.



            Lucăceşti / Februarie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câtă splendoare pune Dumnezeu pe câmpuri

Și cât de demni de ea ar trebui să fim !

Vrem grabnic a deschide porțile misterului,

Să ne-agățăm cu lăcomie de torțile Cerului…

Eu și Timpul – ne scotocim reciproc prin sertare;

 Dau de enigme, de nedeschise uși

Trec prin poiene spuzite de brânduși

Și parcă-nsemn ceva că mi-e dat să le văd…

Într-un străfund de vis și la răscrucea nopții

Îmi zgâlția necunoscutul ușa

Și-am smuls cu disperare de clanță să-i văd fața,

Dar alte și-alte usi, ca pagine la carte,

Se tot cereau deschise pân’ totul a pierit.

Slugă mă vreau, cinstită, la Cel ce m-a trimis

Și mă veghează-ntruna de după-un colț de nor,

Căci numai El cuprinde necuprinsul

Și ține-n desfătări pe om cu dinadinsul –

Atâta merit cântărim cât știm ca să iubim:

Câtă splendoare pune Dumnezeu în fluturi

Și cât de demni de ea ar trebui să fim !

                 Baden / Decembrie  2012

 

 

 

 

 









 

du-mă și pe mine de vrei

în sublima oaste de corifei

și iată-mă se-ncinge o tăcere de spini

respir un aer aspru parcă mușcat de câini

se laudă unul că l-a cunoscut pe Nichita

că a băut cu el și și-a-mpărțit și pita

și toarnă-o schilodeală de cuvinte

la care toți silesc a lua aminte

se sare rândul meu sunt amânat

în minte prinde-a mi se face drum arat

iar când încep a spune duruta mea poveste

se naște-un murmur cu intenție de viespe

ce cu pană veninoasă-ti scrii vorbirea

străine ce-a fost dat să te-ntâlnesc

mai par și alții-a aștepta la rând

ca să arunce-n mine cu bulgări de cuvânt

pricep că la cenaclu nu e tărâmul milei

la ei batjocura e marmelada zilei

dar văd acum durere-n privirea alor mei

trezit ca dintr-un vis spun cu uimire gata

dragostea și ura-s mai reale decât piatra

deschide unul geamul e-un dezmorțit de oase

ce trist cade lumina peste lucruri mincinoase !

                          Baden / Ianuarie 2012

 

 

















 

se întâmplă ca vreo  vită prostită

când vine seara de la câmp din ciurdă

s-o ia pe altă cale să rătăceasca drumul

mugește-apoi pe la porți

și pare-a-ntreba cu uimire și jale –

“oare nu sunt a voastră”

“oare nu casa-ast-am lăsat la plecare”

și-aleargă la curți iar și iară

și se face din ce în ce mai seară

până o vede și o cunoaște oarecare

și o trimite la casa ce o are

tot așa și tu suflet lovit

rămas stingher între apus și răsărit

mă-ntreb în postața de timp cea rămasă

unde-i mai la mine unde-i mai acasă

cine mă cheamă cine mă lasă

poate-o să fie pustiu în loc de grădină

poate n-o să fie în fereastră lumină

sau or să fie voci necunoscute

și vor rosti în loc de “vino” “du-te”

pe toate le-aș purta dar cum ar fi să fie

să fiu lipsit chiar si de nostalgie…

         Baden / Februarie 2012

 

 

 









 

La nucii mei din gând

Răman nuci neadunate , toamna…

Dai de ele, duium, ascunse prin frunzare,

Cu suta şi cu mia, pân’ la margini de cărare.

Şi prin visele toate, amestecate –

Roiesc aprins copilării neterminate…

Trăiri netrăite, umblări neumblate…

De eşti singur şi trist, vino la mine în vis -

Sub prietenoase zări, mai stăruie încă chemări…

Oriunde mergi, oriunde te duci,

Pe sub frunzare încă afli nuci.





               Lucăceşti / 25 Martie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ostenituleee!

Nu te mai duce…

Hai la noi!

Vino la noi pe lădoi…

Ți-om pregăti ceva de-i  îmbuca

Ți-aducem și niște apă îndată –

Nu te teme, găzduirea-i fără plată…

Poate ai un gând, o întrebare –

Spune-ne ce te doare

Și de te-i  îndura…

Spune-ne povestea ta –

Te-om asculta, te-om îmbărbăta

Iar maine când vei  fi plecat

Vom rămâne cu suflet parfumat

De mulțumirea ta.



                           Baden / Aprilie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Strigă-mă cu glasul iubitei –

şi-o să-mi treacă de dor!

Pe culoarea numelui meu

a turnat praf alb din cupe de flori

şi-a făcut un poem cu aripă

îndulcit cu gândul ei de-o clipă…

Oare câte silabe s-adun

ca să pot să cunun o boare de nor

cu-n future-n zbor?!

Tot neamul ei mă numeşte la fel;

prietenii iarăşi rostesc îndulcit

numele meu de ea făurit…

Parcă-i aud cum mă cheamă prelung

cu alean, de dincolo de-Ocean:

Ne –li –aaan !



                         Baden / Iunie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am aparut în lume pe-o geană de tristeţe

Şi n-am putut nicicând să-mi chiui bucuria…

Ma priveai, Doamne, de dincolo de umbra-mi –

Altfel, de unde-acel balsam de legănare

Ce gândul mi-l purta ca într-o luntre?

Era în satul meu un cap de pod uitat

Şi mă-nrobea uimirea unirilor de ţărmuri…

O, Doamne-al îmdurării, eu când m-am rupt din Tine,

Prin şirul de părinţi spăşiţi şi ei de vremuri?

Bunica mea, săraca, stătea dusă de gând

Şi, ruptă de-osteneală, lua-n neştire apă,

O pieptăna prin mâna cu degete trudite:

“Ce e şi apa asta? Sau ce-i cu lumea asta?”

De sensul încâlcit al muncii n-a prins a se-ntreba.

O panseluţă-albastră repară fericirii nimbul –

Doar gârla-n curgerea ei mai seamănă

                               cu timpul…



Baden / Iunie 2011                                                                                                             

 

 

 

 

 

 

 

 

 

se-așează  Doamne-n calea mea

în timp de rugăciune

imagini pângărite trimise de vrăjmaș

dar mă silesc să smulg din negru pe albastru

și din cenușă fadă sublimul vioriu

atunci prinde speranță retina-mi să ghicească

un chip de blând Iisus tradus în ape limpezi

în dâre de senin și veselă poiană

și m-oi lăsa topit și mut în ascultare

să simt cum lin pătrunde-ndurarea Ta suavă

șosele lungi de griji poteci de interese

dispar ca îngropate în gri și în uitare

de m-aș ruga întocmai și m-aș lăsa pătruns

de glasul cel din gând ce-ndeamnă la virtute…

mi-e inima prea grea de-atâta plâns neplâns

rămâi cu noi Stăpâne se face tot mai noapte

primește-ne în staul în turma cea cu miei

pe mine și pe-ai mei.

 


Baden / Ianuarie 2012

 

 

 

 

 

 

 

pe mine când Domnul din cer mă gândea

pe tine te și scrise cu rosu-n dreptul meu

o mamă mai întâi menită să mă nască

primi să mă-mpresoare în lume cu iubirea-i

doua fetițe-n umblet /  hățișul de ispite

iar eu în calea lor un capăt de poveste

pe îngeri (cât se pare) i-a plămădit bărbați

iar omului  -  femeie  -  oglindă de iubire

pe când fără pereche în anii tinereții

în sensul zilei scormoneam și în sensul vieții

si iată-mă răzleț și meditând iubirea

e soarta ta zidită din ce gândești și faci

e câmpul greu de-atâta roșu e greu de-atâția maci

se duce peste-o zi și-o noapte frumoasa dincolo de moarte

și rămân atâtea valsuri nobile neterminate

se duc și pruncii fragezi sperați ca dulce reazem

și rămane-n urmă murmur de cântece de leagăn

“lasați trecutul cu alaiul lui de spini”

degeaba cugete suspini

că nu mă vreau din alte rădăcini.

                    Baden / Februarie 2012

 

 

 

 

 

se prelinge lumina în ferestre

ne pune Domnu-n cale o nouă zi

oare vom călca în ea cu spaimă

ce pajişte de gând va înverzi

cum se va scrie ea în cartea vieţii

ploaia a şters şoaptele nopţii

la somn să renunţ abia de mă-ndur

 

în pridvor la mine-n gând

regina din vis şi-a lăsat un condur

de-abia mai descifrez prin ceţuri

colina dulce şi-o cărare

la poale – holda de porumb –

pe culme fraged un mesteacăn

cerşeşte azur.




Baden / Decembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

de câte a văzut

s-a murdărit oglinda

un veghetor sorbeşte în eter

neghioabe fapte cu pretenţie de modă

nimic nu-i mai cu sens decât să mă-nsoresc

de zâmbetul din ochii tăi

sau să mă las cuprins de-un peisaj

ce mă inundă până în rărunchi

în viaţă orice rană prinde coajă

şi-o vorba rea regrete plăsmuieşte

din zi în zi înţelepciunea scade

prostia şi trufia par a creşte

din mila Domnului istoria rămâne

în coadă de peşte.


                               Baden / Decembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ţopăiau ţigănuşii un dans

Aşa de flămând de bucurie şi de viaţă!

Au venit apoi, tiviţi în alb,

Copii de gospodari din toata valea –

Un tăvălug de frumuseţi cât să inunde ţara!

Ai zice – primăveri la-ntrecere cu vara;

O rupere de nori – şi norii făuriţi

Din vetre mari fierbinţi de zarzări înfloriti!

O nuntă codrenească îmi pare-a mă pătrunde

Şi mă-nfioară-a ceterii zvâcnire jucăuşă;

Tot dansatorul presărat pe-un verde câmp, anume,

În taină, partenera, în ritm o dănţuia…

Perdele mari de alb, prin lume deşirate –

Copiii din Mireş şi-mprejurimi perindă

Estrada şi retina unei amiezi de toamnă –

Fotografie-n suflet de-a pururea rămasă:

Copilă, domnişoară – şi niciodată doamnă.

                          Lucăceşti / Ianuarie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

domniţe fugărite din palate

de sceleraţi ieşţi din văgăuni –

frunzele toamnei vişinii rostogolite

ecou de vijelii şi duh de risipire

se spulberă o lume se năruie un neam

iar ultimul ieşit va stinge şi lumina

şi vor pieri din lume aprinse amintiri

cărţi cu rănite pagini parfum de povestiri

unde se scriu iubiri şi bucurii de-o clipă

din fragedul tablou – doar urzeala pânzei

atât durează fericirea

cât focul din culoarea frunzei

mai multe zeci de ani trăiţi în lume

caiet cu poezii scăpat într-o genune

aproape că uitam ce probă e-nainte

ca un obuz care-a uitat să explodeze

şi şi-a adus numai acum aminte.

                              Baden / Noiembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

mă agățam strengar de-un funicular

s-ajung spre-un viitor de buzunar

semănase-n cale Domnul un dâmb

unde cupa mai atingea de pământ –

copil la vaci într-o verdeață de rai

pentru mine locul se desena cu chemări

de stație de tramvai

mă atrăgea un magnet dintr-un alfabet

cu neastâmpăr cu dor cu idei de icar

până când într-o zi s-a-ntâmplat

din cupă-a ieșit un bărbat

m-a prins de-o mână  între pământ și cer

croindu-mi cu celaltă fără de număr

lovituri peste spate și umăr –

noroc că și-a adus aminte

să-mi dea drumul de sus

ca la un sac de oseminte…

trecut-au anii / cum să nu te bucuri

nepoțica mea aleargă după fluturi

dar la mine-n suflet se cam face toamnă

pe pajiștea cu joc prinde a-nserare –

pune-mi  Iisuse blând la mine în gând

o punte spre a Ta-ndurare !

               Baden / Aprilie 2012

 

 













 

E dureros de frumos peisajul –

Un ogor cu cântări de mulțumire…

Te caut, Doamne, în flori,

În prospețimi și culori…

Din streașina zării ninge tăcut

Cu binecuvântări…

S-a ofilit poporul meu de-acum –

Ferice de cei ce-au stat de taină

Pe-o laiță de la drum !

Prea puțini se nasc, și prea mult se moare,

Deși sunt salcâmi înfloriți

De se năruie pamântul de atâta floare !

Raspântii-nsemnate cu cruci și cu credință…

Suntem o rămășiță cu dor și suferință –

Va face Dumnezeu cu noi ceva !

Gustăm, Doamne, veșnicia Ta

Tradusă-n ani, în zile și-n căință !

De ce să râdă unii de sărăcia noastră,

Când nu pricep povara de dulce-a unei  doine?!

E vara pe sfâșite, concedii la fel

Și mulți din cei veniți întârzie plecarea…

Să soarbă cu privirea, ar merge tot pe jos –

De-o să  v-apuce toamna-n România,

Riscați să vă-nbolnăviți de frumos !

                Baden / Ianuarie 2013

 

















 

              Începe să fie toamnă;

Picură o ceară plânsă din conul de pin;

Se împletesc frunzare cu fulgi de senin…

               Biata mea doamnă !

 

               Să fie bucurie oare ?!

Mi-apar în minte lunci cu flori,

Lume voioasă-n prag de sărbători…

                 Sau pauză de întristare!?

 

                 Aeroport pustiu !

Pe nicio tabelă nu se anunță vreun zbor…

Pe ce coridor să dau de adevar ?

              Sau m-am grăbit să fiu !?



       Baden / Ianuarie 2012



 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 cheamă-un telefon din depărtări

sa vin s-o văd pe mama în spital

cum m-a dus trenul  parc-a fost un vis –

ajuns la pat o văd abia suflând

şi-mi spun ai mei că nu mai stă de vorbă

dar cum mi-aude glasul prinde-a se smuci

strigandu-mă pe nume işi toarnă bucuria

c-atâta işi dorea ca să mă vadă

mă-ntreabă-n graba mare prin ceţile durerii

dacă nu mi-e foame dac-am mâncat ceva

puţine a mai zis şi a picat în comă

ajunşi acas’ cu toţii-ntr-un târziu

pe prispă pus deoparte un covor cărămiziu

tot mama il păstrase ca la o adică

să i se pună sub sicriu.




                             Baden / Decembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

un chelner la masă distribuie timp

iar ceilalţi fripturi şi licori însetate

îl simt cum adânc ochiul lui mă pătrunde

cum îmi citeşte anii traduşi în secunde

eu ştiu că el ştie şi ştiu că nu ştiu

rostul trecerii prin hăţişul cu lume

atâtea clipe fără de folos – umile treburi –

bujori roşii fărâmaţi prin ierburi

pe cel ce-a copiat la teza viţeii

l-au condamnat la plictiseală poeţii

de mi-aş aduce-aminte visele uitate

ce geografii  uimite s-ar desena-n retină

schimb bob de nisip pe secunda de vreme

şi-mi trece toată viaţa într-o juma’ de zi

lumini cu umbre se joaca de-a prinselea

copii voioşi se joacă de-a v-aţi-ascunselea

mă dau bătut – domniile-s de-o clipă

iar clipele se prăbuşesc în lut

nu dă lăstari în timpii ce-or să vină

decât clipa care a durut.

                          Baden / Decembrie 2011

 

 

 

 

 

 

Te gust Iisuse

și sorb din Tine-o mică-nghițitură

în mine-adânc  le-ador pe amândouă

și parcă mă îmbrac cu haină nouă

și cu povață pentru sfântă viață

cine să fie-această voce / cine

mereul dialog între un eu și mine

poate că este înger veghetor

peste un eu buimac și călător

caut cu mintea merg și pe ghicite

așa cum sunt așa cum am fost

Dumnezeu mi-a pus în mine un rost

în toată-nvălmășala zilelor trăite

măsor cu privirea de-alungul și de-alatul

Te caut în mine mă caut în Tine

și-aproape ne găsim unul pe altul

din veacu-acest trucat ca dintr-o casă-n flăcări

apuc ce-a mai rămas de apucat

un act de-identitate la-ndemână pus

pe care este scris Iisus.

        Baden / Februarie 2012

 

 

 

 

 

 

Hai să ne spunem vorbe dragi

Gândind la tihna din zăvoaie –

Tu, aşezată într-un colţ de gând,

Iar eu, în colţul din odaie.

În contul tău întreb şi dau răspuns,

Şi dreapta-mi pe obraz, tot pe a ta o cred –

Picturile din jur grăiesc în mierea serii

De zilele-mpreună – pe care să aleg?

Că e în mintea mea un cer de nostalgii

Prea strâmt să-ncapă şi-alţii, decât noi –

Faci primăveri să-mi curgă prin auz

Cu glasul tău de-adolescente ploi.

Nu mai trăiesc un timp, ci numai un răstimp

De la plecarea ta pân’ la a mea plecare –

De pun zăvor la zgomotele lumii,

E-aşa de vie preajma ce ne are!

Tot singur şi tânjind după iubire,

Clădit-am încheiere poemului trudit –

Mi te-a sădit în drum şi-n amintire:

Pe ea iubind-o, Doamne, pe Tine Te-am iubit!

                           Lucăceşti / Ianuarie 2011

 

 

 

 

 

 

 

De câte foi să mă desfoi

S-ajung iar la copilul zugrăvit de voi ?

M-ați încolțit cu întrebări sfâșietoare –

Mi-e timpul mult prea strâmt și mă doare…

 

Că iată, primăvara se citește iar

În verde Veronese de mesteacăn,

În gureșe vâlcele și în scâncit de miei

Si n-o mai văd azi cei plecați ai mei.

 

M-am temut de prăbușiri în hău,

Sinistre guri de mine părăsite;

M-am aciuat în intime tăpșane cu surdină

Cu-abia șoptit zefir și cu lumină lină.

 

Mi s-a cerut să depun

Declarație precum că aș fi nebun –

Le-am spus la toți că n-are niciun rost:

Sunt numai prost.

 

Și cum n-aș fi când eu zic da în loc de nu,

Rămân blajin și cu privire potolită

Pe când potrivnicul mă înconjoară cu

Mers înțepat și cu privire-afurisită.

              Baden / Decembrie 2012

 

















 

Nu ştiu să mă mai bucur,

Nici să mă-ngrijorez

(Cum o făceam odinioară tu şi eu) 

Atâta zbatere, mâncăruri, curăţenii…

Urări şi veşti de bine venite de la toţi…

E-o vreme ce cu alta asemeni nu se vrea:

Domnul Iisus se naşte, creşte, pătimeşte

Undeva, în tăcere, în inima mea.

Avea un rost pe lume scânteia de alint

Ce licărea-n privirea ta plină de grijă –

Să fie totul gata, când pruncii, de la şcoală,

Vor fi sosit în prag cu tinereţe-n glas;

Azi doar în gând nutresc serbările de slavă –

Nuiele de idei în gard păzind grădina –

Pe internet cu Narcis mă mai văd

Sau mai vorbesc din când în când cu Crina…

Da’n gândul meu, Ancuţa se frământă,

Tot spală lenjerii, deretică-n dulapuri

Şi şterge teracota pân’ la luciri sublime…

Cămăşile-mi, mai abitir decât pe toate,

Le spală chiar cu mâna ei

                La guler şi la pumnuşei.  

 Lucacesti / Noiembrie 2010

 









 

Şi parcă-ncep să nu mă mir:

Prin minte trece un zefir,

Cum Domnul m-a gândit cândva,

Din necuprinsa lui iubire,

Cu-alese drumuri şi deschise porţi,

Cu soaţă, fii şi cu nepoţi –

Şi mi-a dat drumul peste ierburi necosite,

Peste culori, parfumuri şi-ntrebări…

De-abia trecută clipa, mă trezesc

Că sunt un vis visat şi mi s-a şters

Cărarea neumblată mai departe…

Până mai ieri mă cotropea uimirea

Că se făceau trei ani şi-mi înflorea grădina

Cu Narcis şi cu Crina…

Acum, în aval de “Sânziene”,

Când totul se învăluie în taine,

Mi-e dat să mă-nfior de-atâta bunăvrere,

Cum Cerul s-a-ndurat să vin din România

Să fiu de faţă că se fac trei ani

De când se-avântă-n frumuseţe şi în zbor

Scumpica noastra Julia-Maria.     

                P.S.    Luaţi aminte, dragii mei,

                           De ziua scumpei noastre şi la zâmbetul ei,

                            Se trezesc din cămări de miresme

                            Florile de sânziene şi florile de tei…

                                                          Baden / 25 Iunie 2011

 

imagini virtuale culese de pe net

cu râuri confluente şi locuri de popas

în mine au rămas să se-odihnească vulturi

ori geografie ruptă din cele patru vânturi

când întâlnesc prieteni privirile-mi suspină

îmi pare că mai aprig urc trepte în lumină

români de dincolo de prut

om cu femeie car şi plug

câmpul arat şi tot norocul lor

surâsul fetei lor fecioare                                                                                                                                                        

revarsă primăvară pe ogor.




                Baden / Decembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chiar mergând,

merg îngenuncheat, în gând,

în faţa slavei Tale,

Dumnezeule Sfânt!

 

Chiar fugind,

fug iubind

şi mirându-mă cum sunt

de Tine flămând.

 

Mi-e foame de stele,

mi-e sete de cer;

lut viu şi zâmbind

spre lumină suind.

 

Inundat de dorinţe

şi nins de visări…

Ci, iartă-mă Doamne, că…

încă îmi pun întrebări.

                Lucăceşti /  Ianuarie 2011

 

 

 

 

 

        

 

Au ruginit din nou copacii

               pe dealul Gârdanilor

Mi se şterge din minte

               şirul anilor

A câta toamnă cu tine,

               a câta toamnă fără tine?

Şi te culeg din poze

               fetiţă preacuminte

De la părinţi sfioşi

               cu multă luare-aminte

“Dă-mi mâna să te duc

               prin codrii mei de linişti “–

Trecută este fila,

               finita opereta…

La o găina cu conci

               noi îi ziceam “Conceta”

Pe pisică o strigam

               cu numele “Ţica!”

Şi bietei căţele, Eliza,

               îi spuneam “Neruşinata”

Ne era dor de ele

               de la o zi la alta…

Ce pline de sens sunt aceste

               scântei de trecut!

Ce fără vină curgea timpul

               peste noi !

Şi parcă nici n-a durut… 



Lucacesti / Ianuarie 2011

















 

făceam o lume să existe

noi doi Ancuţa doar noi doi

poveştile vieţii câte le ştiu câte le ştii

o plămadă de ninsori şi păpădii

acum despărţite de ecranul vieţii

cresc între noi zi de zi pereţii

o lapoviţă haşurează aerul din preajmă    

îmi vine să te-ntreb dacă să facem focul

te recompun din crânguri şi lumini

care e rostul astei lumi care e jocul

de case părăsite azi mă trec fiori

se schilodesc în mine viori         

a fost un Iisus şi încă este şi-a promis

ca ne croieşte viaţă din iubire

o să trăim alături ca doi fraţi

ce bine ce bine ne va fi

că nu ne-am despărţit certati.

                     Baden / Decembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A mai rămas un timp să umblu

pe căi suave de-amintire

oriunde orizontu-mi pare trist

e-aşa de-aprinsă-n mine-absenţa ta

că parcă eu sunt cel ce nu exist

caut un rost, caut un sens

caut o cale bună de mers

mi se pun în pânza privirii baraje

ochiul nu vrea să-nghită peisaje

din ce în ce încep să nu mai ştiu

încep să nu mai pot să ştiu

în tinda sperării se face târziu

(piatră rotundă-ntr-un prund pustiu)

citesc agale fraze-nţesate de cuvinte

la rostul lor refuz să iau aminte

iau seama doar la păsări şi la frunze

la vântul ce îmi pare că şopteşte-un nume

poate aşa se seamănă copilăria-n lume…

                      Lucacesti / Ianuarie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

dacă iei litera din literatură

rămâne numai ură

la mine-n sat  e câmpul presărat

cu semene cerești /

cu litere dumnezeiești –

atâtea neamuri de flori!

vin cosașii la ierburi pe rând

si culcă literele la pământ

le vrăjesc la soare și le adună-n volume –

căpițe și clăi cu fața la lume

de treci vara la noi pe poteci

lași în urmă biblioteci

m-a-nrobit o slovă dintr-un cuvânt –

învăpăiata garofiță de câmp…

în Muscel plutește o boare prin poiene –

“cine-n dragoste nu crede

n-ar mai călca iarbă verde…”      

                Baden / Martie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

unde un gând durut de închinare

de prea trudit țăran fără relaș

face s-apară-n peisaj un mic sălaș

cinstind pe Domnul ce pe toți ne are

arunc din raftul minții pe podele

filosofii tratate istorii rebele

c-am încetat de mult să mă mai mir

când toate pier în prag de cimitir

în grinzile de lemn s-a îmbibat

mirozna repetată de tămâie

și parc-aud cum sună iar și iară

tânguioasele litanii de seară

în carnea mea  și-a lemnului ascunse

zac împletite negrăite vârste

ce-au respirat din toamne ierni și veri

același aer hrănitor învins de dor

vin de departe oameni și de-aiurea

gândind c-aici e mai degrabă mântuirea

în august când merele au gust

cu chemari de dulce și de miere

ca libertatea sclavilor de la galere

a fost o-ncepătură peste fire

caci se-ntamplase-n axul zilei ca să fie

câteva clipe lungi de veșnicie

când îngerul Gavril veni la o fecioară

cu dumnezeiasca solie.

         Baden / Februarie 2012

















 

Fular pierdut prin tufe - piele de şarpe:

să fie ascuns pe aproape, să se fi dus departe?

Coarne de cerb găsite stupid în cărare -

atâta avere pierdută fără act de donare...

ca tânăr călugăr ieşit din frizerie

und' şi-a lăsat şi barbă, şi plete -

scăpat în civilie...

trebuie că se plimbă imberbul fără rost

ca ocnaşul dus din post în post.

Dar aripa găsită-n potecă, la-ntâmplare:

sa fie de înger, de pasăre rară?

să fie de venire, să fie de plecare? -

şi dacă de venire: cu veşti de bine, de-ntristare?

În viaţă, orice semn mă pune la-ncercare -

iubiri şi aşteptări le-am descifrat din vise,

le-am citit la viitor ca pe pagini nescrise...

Iar dacă-n pajiştea-mi de gând

se-aşterne-o melodie pentru prima oară -

voi gasi-n calea mea o vioară?

                  Ploieşti /  Decembrie 2010

 

 

 

 

 

 

 

în plămada noastră de lut

a pus Domnul cifrul devenirii

prin semne zise “întâmplări”mi-a dat de știre

cu cât mai mult voi ști să iert

cu-atâta mai puternic m-oi vedea

peste oameni și fire

<<ce mai faci prietene al meu

cum iți surâde dimineața pe retină?>>

<<mi-e cald și m-aș scălda nu-n ape/ ci-n albastru

ca într-un vis cu înger de la răsărit

numai odată în ochi m-a privit

și toate emailurile mi le-a citit>>

<<o/ mai presus de asta de-ar fi să se poată

m-aș scălda într-o sete de apă

dar și mai presus/ de-ar fi cu putință

m-aș scălda în sete de credință

mi-ar fi mai clare toate începuturile

mi-ar sta la indemână toate azimuturile>>

<<e-o-nțelepciune și o mare taină

dupa o biata viață ne cheamă Cel de Sus

Cel Ce ne paște-n lumea asta și ne are

iar pentru toată veșnicia  cere-n schimb

un pic de ascultare >>

          Baden / Noiembrie 2012

 

 

















 

De iei din culoare ce-i viu,

                rămâne cenuşiu!

Din teamă de culori vulgare,

am apelat la griuri obosite,

ca la nişte strămoşi ai altcuiva…

Postaţa de vreme cât n-am iubit,

                 e-un timp schilodit –

Căci nu cu roşu am pictat,

                  ci cu nevoia mea de roşu;

Şi nu albastru-am aşezat pe culmi,

                  ci setea mea de-un mâine azuriu.

Culeg de pe ruini nectar de nobleţe:

Nu ţipătul culorii, ci amintirea ei

o chem ca pe-o şoaptă cu pleoape plecate…

Prefer iubirea tainică, din umbră,

şi pun surdină cuvântului “glorie”;

drumurile se fredonează singure

                   la capăt de istorie.

Tot încerc să zugrăvesc în cuvinte

caligrafia unei melodii sfinte…

Mă grăbesc să-nfăptuiesc,

                    ca un apucat,

cu gândul la aroma licorilor

                    de altădat’…

Şi nu cred în văpăi de parade –

Să se ştie: doar durerea e vie!

             Lucăceşti / Ianuarie 2011

















 

Din pământ negru suie către cer

Mesteacăn alb cu sevele curate

Să bea albastru, să se-mbete de mister

Şi să ne spună nouă-apoi pe toate…

De ce mi-l simt aşa legat de suflet? –

Prieten drag împotmolit în vise…

Poartă-n veşmânt postav de curcubeu

Cu toate-a lui culori îngrămădite!

Ce sete de mărturisire-mi vine!

În albul tău mi-aş îngropa povestea –

Că-n susuru-ţi de jale, la graniţa cu somnul,

Îmi pare că-mi grăieşte blând chiar Domnul…

Pe trupul tău, hârtia sporeste tot mereu –

Pe câte coli A 4-am putea scrie

Scrisori de mulţumiri la Dumnezeu !



Baden /  Iulie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O, ce plin de bunătate-ai fost cu mine,

                                            Doamne!

M-ai ales ca pe bobul cel bun şi m-ai pus

                                           deoparte

Am putut să cad de-atâtea ori,dar

                                       m-ai ţinut pe palme!

O, Domnul meu, purtarea Ta de grijă

                                    şi mila, şi-ndurarea!

Ce mândru sunt privind în urmă

                                 la viaţa mea trecută!

Tot ce-a fost bun, ce-a fost izbandă

                                   e numai darul Tău!

A mea a fost doar teama, prostia,

                                        laşitatea…

Mă duc prin lume cu un dor de noi

                                          prietenii

Şi am credinţa că în cale Tu-mi semeni

                                         oameni buni!

O, Domnul meu, Stăpânul vieţii mele –

                                          izvorul iubirii

Să-mi curgă mai departe prin valea cu flori

 a privirii!                                                                                             


Lucacesti /Septembrie 2010

 

 

 









 

Mă-mbrac  acum cu amintirea mamei,

În portul ei specific de Muscel:

Basma pe cap, iie-nflorată și cu fotă

Prinsă frumos cu bete-n mijlocel.

Nicicând în lume n-am văzut-o altfel –

În sat, în câmp la lucru ori în călătorie;

De-a pururea curate, veghind la rostul casei,

Mânuțele ei toate le face și le știe.

Paradă nu făcea de portu-i de la țară

Cum fac unii-n soroace , în mitinguri pe scene,

Era atât firesc în gesturile-i toate

Cum face via struguri, cum face mărul mere.

Atâta cumpătare la vorbă și în lume!

“Patriotism” și “Țară”- prea multe nu mai spun,

Dar povestind  de-nvățătorul ei de școală,

Parcă vorbea de tot poporul român.

Podoabe n-a purtat din feciorie…

Elegantu-i gât și netedul obraz !

Se tot trudea prin zâmbet să ascundă

Trecutul ei de-obidă și necaz.

O mai vdeam, dereticând prin casă,

Cum fredona cântări din tinerețe…

Din când în când, și cufundată-n lucru,

Scăpa chiar versuri bine înțelese:

“Drag mi-a fost calul bălan

Și neicuța militar…” sau

“Mândra mea, sprâncene multe,

Ce le ții posomorâte…”

Cu mare grijă ne-a-mpărțit la toți

Tot ce țesuse ea de-a lungul vremii…

S-a dus apoi din lume, și ne-a lăsat în prag

Doar dor și drag…

Veșmintele ei bune le ținem amintire –

La fundul lăzii am găsit marama:

Musceleanca de mama!

         Baden / Noiembrie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din griul cerului vin flușturatici

neconsistenti și rari fulgi de zăpadă

ca oarbe musculițe de otet

ce nu știu calea care s-o aleagă

și parcă timpu-și bâlbâie cadența

e un hiat între silabe de-amintiri

puteai să fii / putea să fie și n-a fost

în toate pare să fi fost un rost

precum cuprinde-nvățătoarea ca să scrie

mâna școlarului cu toc pe coala de hârtie

așa din umbră Domnul m-a îndemnat spre bine

mi-a dat răbdări / m-a pus în calea ta pe mine

apoi prieteni și tovarăși și stranii întâmplări

cum s-au mai dus ai mei / cum neamul s-a topit

o rămășiță dă lăstari pe cine știe unde

ca dâmburi cu tufișuri ca țarine rodinde

și scormonesc în viață ca într-o ladă veche

că încă dau de lucruri să-mi amăgească vremea

sub ceru-acesta puhav cu gânduri de zăpadă

m-așteaptă uși deschise / încă mai am prieteni

o / de-aș avea în cuget smerenie de iarnă

și-o așteptare calmă ca lâna de pe miei

pe pagina gândirii Divinul meu Stăpân

să ningă cu idei.

                       Baden / Februarie 2012

 









 

Ancuței  mele îi plăcea

Apa cum sună s-o audă;

Și fricile, și visul rău

Căsuței i-ar fi dat ocol,

De vreun vâlcel s-ar fi-ndurat

La noi în curte ca să curgă…

Cum eu plecat și stând cu treburi –

Ce crunt mușca singurătatea

Din tremurânda ei sfială!

Și-o liniște cu ritm barbar,

Ce se ivea de la o vreme –

Cum îi turna în suflet jar!

Un clipocit zglobiu de apă –

Ca un vecin de omenie:

“Ce mai faci, bade Andrian?”

“E timp frumos, lele Mărie!”

Dar prea am stat printre străini…

Și-n vis, vreo apă, tot stătândă…

Zăcea în balta ramolită

Un nufăr alb, atât de alb!

(Corabie fără catarg!)

Și m-am întins, și-am dat să-l prind…

Dar tot s-a fărâmat în palmă…

Ce semn destinul îmi dădea!

Și-am înțeles cu-ngrijorare:

Curatul nufăr a fost ea…

Și eu, la fel, rămân uitat,

Privind și prins de nostalgii

La mișcătoare limpezimi…

Mă răscolește piatra udă –

Ancuței mele îi plăcea

Apa cum sună s-o audă.

          Baden / Octombrie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mi-e dor de-un sat cu case românesti,

Cu oameni la taifas pe laiţa de la drum…

Căci am iubit de când mă ştiu

Câmpuri de ocru auriu –

Copilaria mea pe strune :

Bot blând de vacă la păşune…

Trudite trenuri plecate din gări…

Cu anii tociţi, cu ochii lipiţi

De-o toamnă-aşa nurlie…

Mi-e gândul bolnav de atâta frumos –

Câte zile-au trecut, câte zile mai am…

Să aud o talangă acum dintre ceţuri

M-aş desprinde din viaţă

Ca un măr de pe ram.

Baden / Noiembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

-        Bagă la cap, poate o să-nveţi :

Apa “Borsec” este apă cu ţepi.

-        Stau ca pe spini; tot sună un câine de la vecini.

-        Ce-ţi spune tata-n telefon de-asculţi aşa de bine?

-        Îmi spune că mi-e dor de mine.

-        Am cinci lei la CEC şi-asigurare, ştii bine,

Pe lângă cât am, de-mi mai rup şi o mână,

Îmi cumpăr rotile.

-         Păpuşa ta cu breton şi cu voal

Nu e-n sertarul de jos; e pe deal.

-         Hai să ne jucăm de-a “Nu suntem acasă”

Eu esc la magazin, tu eşti la farmacie

Dar ieri pe vremea asta noi sânteam pe masă.

-        Lasă-mă, mă doare, am oboist !

-        Te-am murit !

-        După noapte vine zi, uite că ştiu…

-        Iar după aşteptare vine târziu.

          Baden / Ianuarie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Trăznit de-o veste rea

Păşesc prin sfâşieri de gânduri –

April se-anunţă cu sfieli:

Văd galbenul din corni si-abia-ndrăznite seve…

O lume puhavă alunecă pe-alei

Şi-atâta rost e în umblarea ei !

Se scarmănă în gându-mi speranţe si-aşteptări…

Ce-a plănuit cu mine Cerescul meu Stăpân?

Mi s-a lăsat o vreme ca-n linişti să m-adun…

Un verde crunt de mult prea multă viaţă

Se varsă de pe-un deal peste-ntristarea mea…

Sa se ridice Narcis când va-nflori narcisa

Şi să zâmbească alb nădejdiei din noi!

O, prea bogată ţară şi prea sărac popor !

Mi s-au tot dus copiii spre dosnice miraje

Si L-am rugat pe Domnul să-i ţină-n paza Lui !

O, de le-ar da, în taină, izbânzi cum mie-mi dase –

Atunci un zarzăr fericit mi-ar înflori în suflet !

Inima sângelui se-ascunde-ntr-o idée,

E-o-nţelepciune ce m-ajută ca să cresc –

Oricât s-ar strânge-n juru-mi gardul de prăpăd,

Tot Te iubesc, Slavite Dumnezeu,

Tot Te iubesc !                

Baia Mare /  Aprilie 2011

 

  









 

aripile nu cresc la vedere

la oameni se ivesc doar undeva

                  pe dinăuntru

Creatorul a toate poate a zâmbit

cand vâslei pentru aer îi puse surdină

ca umbra unui nor peste o grădină

nu-s fericit că păsările mor

că rămân aripi uitate pe ogor

ca simple crengi desprinse de furtună

uneori  îmi foşneste la tâmplă

o aripă de cântec şi de dor

sau de speranţa de-a ajunge-n celalt ţărm

privind răpusa pasăre-n cărare

la evantaiul ei cu sprintene culori

trăieşte mai departe-n mine o părere

în pasăre-a murit doar carnea cu durere

căci pana saltă fremătându-se a zbor

iar fulgul unduieşte-a mângâiere.

                                       Baden / Decembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

Cumpăr pământ! cumpăr pământ!

Cumpăr ţară de aşezământ!

Cumpăr un pogon de gânduri şi un drum

                               spre casa din gând!

Aşa-i de deasă liniştea, şi de-nflorită vrerea!

Ce sfântă e ţărâna – şi ce grăitoare tăcerea!

Iar de-ar fi să fiu silit să vând,

Mi-ar sulfa prin amintiri un vânt

Şi aş rămâne la răscruci de aer,

Cu întrebări fără răspuns, fără cuprins!

Fă-mă stăpân pe o nuia de-alun, pe umbra ei,

Pe anotimpurile din juru-i şi pe glasul mamei…

Cu tălpile goale, pe poteci de lut, zbicite,

În căutarea tihnei  mă văd mergând, gândind:

De unde vin ? – poate-am lăsat în urmă uşi deschise

Şi urma paşilor mei mai stăruie prin vise!

Nu cutez să mă bucur; am răbdare –

Nu clipa de faţă vreau s-o trăiesc,

                          ci clipa următoare…

Tot mai revin, iubito, pe-aici, prin Lucăceşti,

Unde-ai fi putut să fii … şi nu eşti .     

                                                                                               Lucăceşti /  Februarie 2011 

 

 

   

 









 

Ce frumos miroase o cană

Din care ai băut cândva cafea !

Te-ncearcă o nostalgie rară,

Ca după o persoană dragă

Condusă de curând la gară…

Ah, gările: fuștei  la scara timpului !

Vine peste mine o vijelie de dor –

Ah, cum aș cumpăra din calea hoților

Casele părăsite ale moților !

Ai băut vreodată apă din ulcior

Să simți cum vremea curge printr-o frunză ?

M-aș fi făcut la viața mea teslar

Și-aș fi croit din carnea lemnului o pânză:

Șindrile de acoperit spărturile din suflet…

Sau ai văzut ce dragi i-s caii, câinelui de casă?

Le duce dorul tot cuprinsul zilei, mai trecute;

Le sare pan’ la bot în lătrătură deasă,

Nu ca să-i muște, ci ca să-i sărute…

Așa mă poartă gândul, sorbind aroma cănii

Ce nu mă-ndur s-o spăl, să nu se risipească

Fărâma de frumos din viața românească…

Bogat în nostalgii, las altora puterea –

Ceva  va face Domnul  și cu a noastră țară…

Ca fulg de păpădie și cunoscându-mi vina:

Cum aș putea  să judec  eu  grădina?

             Baden / Noiembrie 2012

 









 

Prin necosite ierburi și cu flori

Durere-i să te plimbi făr-o iubită;

Frumos s-a dat și sete de frumos –

Pustiu-nghite ploi într-o clipită.

Din umbra umbrei, Doamne, mă veghezi

Și jarul din rărunchi mi-l lași aprins…

Mă duce soarta parcă dinadins

Prin umbre de aluni, coline verzi…

Strecoară-mă prin gene cu candoare

Și pune gard durerii ce mă doare –

Sunt doar plămada Ta, o știu prea bine

Și Însuți Tu Te chinuiești prin mine…

Încerc să-nving hățișuri nepătrunse –

Îndrăgostește-mă de Tine, Doamne Iisuse,

Zidește-mă-n iubirea ta cea mare,

Din țesătura ei să nu mai am scăpare…

Dar zică unii ce vor vrea să zică –

Din tainițe de vremi mă cheamă, mă invită –

Prin necosite ierburi și cu flori,

Durere-i să te plimbi făr-o iubită.

      Baden / Iulie 2012

 

 

 

 

       









 

Eroic s-a trait și se trăiește încă

În Țara moților cu case părăsite;

Privirea-mi de valah se-mpiedică de-o vreme

De noile locașe-n beton, șarpante drepte

Ce n-au pe vino-ncoace srtăinele zidiri:

Vile fără glorie, fără istorie, fără trăiri…

Confort și lux împrumutat de-aiurea

Cu ifos de tulpină sfidandu-și rădăcina…

Dar și mai trist – sluțirea căminelor de-altdată –

Verandă cât de mică, dar zâmbet în lumină…

Închisu-le-au să aibă căldura mai sporită…

Când am văzut la ele cum le-a lovit ursita,

Fierul cornier l-am blestemat și eternita.

Mă uit la case răzlețite pe atâtea coaste –

De-aicea au plecat cândva flăcăi la oaste…

Mi-e draga casa asta cu cearcane-n ferești,

Cu riduri în pereții coșcoviți de vreme –

Mă-npotmolesc în dorul natalei mele case,

Sorbind uitat parfumul ruinelor ramase,

Fostul stâlp de poartă, căușul la izvor…

Se vede că la toate le-apune câte-o stea:

De ce al vostru farmec stins

Se-ngeamănă așa aprins

Cu viața mea?

                 Baden / Noiembrie 2012

 









 

O, Domnul meu!

Ce minunat e să am a povesti

despre bunăvoinţa Ta către mine!

Îmi pare că umplu văi de-ntuneric

cu blânde culori mângâiate duios

de norii-mbătaţi de sidef şi de alb…

Iar pricina iubirii vor ghici-o mulţi,

cum mă prind vârtos de speranţa

că tina trecutului meu ai trecut-o-n uitare…

Să mă văd ocolit de aspră sentinţă

şi să ridici asupră-mi pleoape de

                                 îngăduinţă!

O, să nu se-amintească vreodat’

de timpul trecut schilodit de păcat!

O, Doamne Iisuse, ce-mi rămâne din lume?!

Când mă gândesc la bunătatea Ta,

tăcerea din juru-mi freamătă

                              ca o pădure…

                                            Baden /  Iunie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

Aduce mama rufe înghețate

Și le înșiră să se mai usuce –

Miroase a curat și-a demnitate,

Un vânt prin amintiri cu peisaje ude…

Se primenește ochiul când privește,

Urechea ia aminte când aude…

Că mai ‘nainte de a fi văzut stafide,

Am știut ce-nseamnă stafidit –

Se îngrijiră-a omorâ din cărți

Demna figură-a mareșalului valah…

Iar setea mea de adevăr, în zecile de ani,

M-am tot căznit să o amân, să o împac…

Se desena cu doi versanți  ideea:

De s-ar fi-ntors victorioși

Ostașii noștri din Crimeea !

De unde, Doamne, mai apoi,

Și cine i-a adus…

Căci numai nu au fost români

Și nici acuma nu-s !

Aduce mama rufele din ger;

Miroase a curat și-a demnitate –

Dar istoria nu mai are dreptate.

                   Baden / Ianuarie 2013

 

 

 









 

gândit-au oamenii pe zei

cu fulgere-n priviri

întocmai ca și ei hulpavi

de-amoruri ilicite și măriri

 

și mai se nasc unii cu pofta

de-a fi stăpâni si peste semeni

pun strajă crâncenă-ntre ei și cer

cum ai pune-o cortină-ntre gemeni      

 

am fost o frunză și încă  sunt

în lipsă de câstig atârn așa usor

că sunt purtat de orice vânt

dar gândul mi-e numai la zbor

 

c-aș vrea să înot prin ape de timp

să mă absoarbă o zare adâncă

unde clocotește mila Celui de Sus

ca izvorul din stâncă

 

încă pe cale aș presimti

că acolo la hotarele somnului

e locul unde am fost gândit

iar poezia e respiratia Domnului.

     Baden / Noiembrie 2012

 









 

Mă opresc pe-un dâmb din lunga mea cale –

Averea mea de-acum? – amintirea bunătăţii Tale!

Trecutul scăpat printre degete, cu rost şi fără rost…

Acel putea să fie – şi n-a fost…

Din cărţi am prins curaj chiar opera de-a-ncepe –

Culeg aripi de nădejde citindu-te, Davide poete!

Căci Domnul este-aici în drum –

O, Domnul meu, de-un veşnic ACUM!

Nu-i chip să Te caut altundeva –

Să se bucure Domnul din inima mea!

Mă cuibăresc în mulţumiri, oprindu-mă în prag –

M-ai ajutat! M-ai ajutat! M-ai ajutat!

Domnul meu! Şi Dumnezeul meu!

Stăpânul meu drag!

                Lucacesti / Ianuarie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Calul cel cu glezna ruptă

A fost împuşcat în cap –

Rostul mersului şi-al vieţii

Se pierdură în neant.

Daţi-mi un rost – şi o să scurm pământul!

Daţi-mi un rost – şi-o să cultiv grădini!

Cât rost pe lume e, miroase-a nemurire

Şi par să fie zorii trecuţi prin trandafiri –

Altfel, o parodie a unui vis macabru

Cu paşnici cimitire şi damf de lumânări.

Câtă nemoarte este în florile din mai!

Si ce deprinsă lumea cu ura şi ranchiuna!

Sărmani părinti, strămoşi – în certuri tăbăciti,

Cum v-aş croi, să pot, o cale de lumină!

Pot numai doar să cuget la culmi şi decăderi,

La ziua cea de astăzi, de mâine şi de ieri…

Că, de- aş putea să cern tot grâul şi neghina,

Ce lesne aş pricepe, Treimea cea din Cer,

Că este numai Una!

Baden / Noiembrie 2011

 

 

 

 

 

 









 

O, Domnul meu din vise,

Nevrednic  sunt de ușile deschise…

Prin pânza anilor trecuți ce nu mai dor,

Purtarea Ta de grijă mă urmează ca un nor…

De mi-ar veni pe buze mulțumirea pe măsură !

Dar stau nedumerit și cu-ncleștată gură,

Că-n roata vieții-s  agățate-ncâlcituri,

Cuvintele troznesc la-ncheieturi,

Silabe-ngrămădite fac cangrenă…

Să nu mă fi lăsat robit de-atâtea griji nătânge !

Ce mi-au scurtat și vreme, și gustul de a plânge !

Acum, la ceas târziu, mi-e sufletul tihnit:

Îti mulțumesc pentru blândețea zilei ce-a trecut !

Cer încă îndurare, Cerescul meu Părinte !

În cămăruța mea, ca învelit de-o haină,

Fă să mă-nvăluie o liniște de taină

Și-o pace de netradus în cuvinte!

             Baden / Decembrie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vrerii Tale, Doamne, fă-mă rob,

Să nu-mi pătrundă-n suflet ape vinovate;

Lăsatu-m-ai să mă înfrupt din toate,

Să hoinăresc, în gând, până la stele –

Ci – iartă, Doamne, libertăţii mele!

Căci, iată-mă iarăşi vinovat,

Iată-mă din nou mânjit de păcat!

N-am fost vrednic să păzesc grădina…

Cine-a putut să citească lumina?!

În mâna Ta sunt toate veacurile,

În mila Ta sunt toate leacurile!

Mă uit cu-ngrijorare la uşă şi la clanţă:

Şi-ntârzierea e-o undă de speranţă…

                   Lucăceşti / Ianuarie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu cumpăr nimic,

Dar nu-ți fac nici un rău –

Am intrat să mă-ncălzesc

La blândețea surâsului tău…

 

Afară  e-un vânt costeliv

Ce duce-a pieire și-a boală –

La tine miroase-a uitare de timp,

Când lumea e tristă și goală…

 

De aș  găsi ușile deschise,

Aș intra-n cămara ta de vise;

Ți-as pune pe masă o floare de gând

Și te-aș face mesteceni s-auzi fremătând…

 

Dar, ia, îmi văd de drum hoinar,

Fată cuminte de la bar !

Te-or întreba de după gard:

Li-i spune că a fost Ronsard…

 

Cum sunt sărac, ți-aș oferi

O pernă de azur să-ți pui obrazul;

Umplută cu poemele mele ar fi

Și te-ar feri de tot necazul.

        Baden / Octombrie 2012

 









 

când intră soarele-n nor

e-așa de proaspătă tristețea

și tihna vieții coborândă

iar dreapta prinde gust de mâna stângă

și deznădejdea crește-a ei dobândă…

de-abia atunci iau seama la tâlhari

conviețuim cu muște cu șoareci si țânțari

noi nu trăim / ne pregătim trăirea

ca pagine răzlețe apare fericirea

zâmbesc naivității cu zugrăviri de chipuri

de paradisuri fără anotimpuri

fi-vor slujbași ne-nchipuit de mulți

cu vrednicii cu mult deasupra mea

adesea mă visez doar eu desculț

când toți în jurul meu sunt încălțați

sau caut haine în zadar și mi-e rușine

când toți în juru-mi huzuresc de bine…

învăț atunci să prețuiesc puținul

o / de-aș deprinde slujba soarelui voios    

să dau și eu o rază de sfântă bucurie

cuiva cu umbră rece în suflet cuibărită

poate c-atunci în cuget la mine în adânc

o cămăruță potrivită tocmai s-ar ivi

să-L găzduiască pe Slăvitul Duhul Sfânt.

                            Baden / Februarie 2012

 









 

Prin crăpături de aer

vine către mine

haotic şi zglobiu

un fluture cărămiziu…

Poate aduce-anume

solie dintr-o altă lume

din limpede eter

o şoaptă de mister…

Îmi pare că zăresc un sens

şi-n căile fără de mers;

petale de zădărnicie

dau iz de trăinicie…

Aşa lăsat-a Dumnezeu

să râzi şi să te bucuri:

lumina se fărâmă-n curcubeu

şi lutul se fărâmă-n fluturi.

              Lucăceşti /  Ianuarie / 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

soldat străpuns de glonţ

mă sorb depărtări spre ai mei

până când n-o să cad până când

sunt aşa de viaţă flămând

mi-e grijă că mă văd privit

mă-ntreabă de ce-am zâmbetul strivit

n-am glas să răspund dar fac paşi

se strigă izbândă se saltă voios

e-o vale cu flori şi verdeaţă de vite

mă-ncearcă leşin şi văd ca prin site

să nu le surp bucuria / rezistă!

i-aşteaptă mirese –n pârleaz de ogrăzi

ar fi cum aş cerne moloz pe livezi

nu-mi cereţi să zburd să clamez

iubita mi-e-n lut abia mai visez

iar dacă nu vă mai dau un răspuns

e că păstrez în piept un glonţ ascuns.

Baden / Decembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se varsă-o primăvară nouă-n prospețimi colore

Ce vin ca val în viața mea ca spre un țărm rănit;

Filosofii, credințe și sfieli: se bâlbâie în mine vrerea –

Sub un albastru cer mă patronează: mila, dragostea, puterea…

Căci iată, port în traistă o merinde de destin de care n-am habar;

De bat la uși închipuite, vine-un răsunet tot din mine –

Prin anotimpuri de-ntâmplări mi-am limpezit privirea

Și m-am simțit vegheat de Cel de Sus cu forța, îndurarea și iubirea.

Din fragedul izvor, ce unde-ajung la capăt, și care în nisipuri ?

Cu zâmbetul spășit, ca un adagiu de smerite vindecări…

Parfum de amintiri, dar și învinuiri mi-mpovărează ființa,

O, de m-ar aștepta în cale: vigoarea, adorarea,-ngăduința !

Ia seama, omule; luați seama, oameni; voi, popoarelor !

Va trebui s-ajungem odată la Izvorâtorul izvoarelor !

                  Ploiești / Aprilie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu chei de lut deschid lacăte de lut;

M-apasă osteneală și somn

Mă silesc să n-adorm…

Venită de nicăieri,

M-alintă mama cu silabe de mângâieri…

De unde vin și unde-am ajuns –

Am obosit să-mi dau un răspuns…

Mi-aduc aminte ca-n treacăt

C-am fost botezat în miroznă de brad,

În răcoare de plop și susur de mesteacăn…

Din dealul Cărții cu sfinti îmi pare că văd

O lume de tihnă și una de prăpăd;

C-a venit tata acasă cu bani și cu griji

S-a pomenit de datorii și faliment,

De industrii cu risc, de avantaje…

De-abia aștept să mă trimită c-un coș

S-aduc mâine buruiene la porci,

Apoi înc-o dată s-aduc să repare pereții

Lut dintr-un mal povârnit

(Pe unde ne jucam noi, băieții)

A trebuit să stau la rând, ce să vedeți:

O obște de călugări și una de poeți…

Ceva mai alături pe-un dâmb:

Tufe de măceși și garofițe de câmp.

           Baden / Noiembrie 2012





 

 

Timişoara mea din vis e pe un deal;

Las’ Parcul, Catedrala şi Piaţa Operei din vale –

De-aici se face-un bulevard, la capăt de tramvai…

Cumva, de ai noroc şi n-ai greşit cărarea…

(Căci, dintr-un câmp ciudat se ia către alt centru)

Şi numai într-un vis am nimerit acolo …

Dar şi atunci, prin stranii magazine şi alei…

Întrebam uimit şi cineva-mi spunea să mă uit

La castelul din creastă, întortocheate cărări

Cu bolte de piatră şi case burgheze-nşirate…

Intram într-un muzeu de artă cu piese de nimeni văzute…

Se făcea c-aşteptam şi nu-mi venea rândul să văd…

Sau că era târziu şi se-anunţa o noapte…

Şi m-am trezit în margine de urbe, sau de sat,

Cu dorul spulberat după-ncăperi, după tablouri…

Prin verzi poieni, în pantă, venea o pânză limpede de apă,

Ca după un potop prietenos, de undeva de sus…

Stăteam în calea apei ca dornic de botez şi izbăvire…

Şi-au fost şi alte vise cu dorul prelungit de a ajunge

La unicul muzeu din deal, la mirabilul centru –

Pot să văd ermitaje duium, splendoare după splendoare:

Dar Timişoara din vis – în cine ştie ce viaţă viitoare!

                         Lucăceşti / Ianuarie 2011





 

 

 

 

Încep să filozofeze copacii,

Fac pe poeţii, pe savanţii;

Îşi etalează dichisite plete

Părând gândind la alte lumi cu vise,

La fericiri tot mai nedesluşite…

Ce bine-i să te plimbi în aste toamne

Tu, biata fiinţă,-ncătuşată-n griji –

Cu gândul de-a avea pe masă pâine –

Să uiţi ziua cea de ieri şi cea de mâine…

Printre copacii filozofi ca să culegi idei,

Să simţi cu ei delirul speranţelor târzii –

Lumina frământată-n culori şi melodii…

Şi se desprind frunzare pe alei

Copacii împart şi la alţii idei

Că moartea-i o minciună, că merită să speri

(Într-un răstimp cu umbletul duios)

La gradini cu fericite păreri

De bine, de frumos.

                                Baden / Noiembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

în cupa sufletului meu

s-au strâns la fund părerile de rău

mă-ntristez cu măsură să mă pot bucura

de puţina rază ce nu mi se ia

o din ce sfere din ce lumi

vii suflete ce îmi surâzi

iată-mă şi părăsit de culori

dincolo de roşul din bujori

ultima cârpă rămasă prin casă

în satul meu de peste mări şi zări

în sufletul lor fără de gard

prietenii mă folosesc de stindard.



             Baden / Decembrie 2011     

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                                                                                                                                                                           

 

hai să mai facem fân și să prășim mălaiul

lumina să ne treacă prin obosite oase

departe de o lume cu buze mincinoase

să aibă vara sens și florile și plaiul

 

ne-om scoate de la umbră ulcior cu apă rece

deasupra-o ciocârlie se farâmă-n cântare

ne-nconjură o boare de binecuvântare

iar umbra mea pe-a ta în tihnă o petrece

 

de când te-ai dus nu are culoare osteneala

ți-e dat în lumea asta să suferi și să sângeri

iar somnu-ți plăsmuiește sărbători cu îngeri

dar fără tine-n cale cresc florile degeaba

               Baden / Ianuarie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

copacul liniștei stufos ivit din amintiri cu tine…

ți-aș povesti nimicurile zilei

și mi-ar părea că umplu pagini suferinde

cu dragi caligrafii citite în oglindă

să-mpart preaplinul de uimiri cu tine

care te-ai dus și nu mai poți veni…

o / din cuvânt făcut-a Domnul lumea

traduc sfios la rându-mi imagini care sunt

și plămădesc părere și plămădesc răspuns

caci te visasem încă de-a fi cu mine-anume

te făuresc din vorbe din slove și silabe

ce bine că pe lume se inventase scrisul

că poți urma cu gândul grădina paradisul

c-am fost trudiți tot timpul mă fericesc acuma

n-am cunoscut plictisul disprețul și nici ura

că ne certam adesea… mai dulce împăcarea

era un dulce-acasă și sprintenă cărarea

mă amăgesc mă mint și timpului rezist

din mila Celui care în lume m-a trimis

nutream un dor de cer citeam la acatist

și împlineam un rost un drum ce să rămână –

mă văd prin amintire alergând pe-un câmp

ținându-ne de mână.

              Baden / Februarie 2012

 

 

 

Noi suntem numai cioburi,

Iisus e vas întreg –

Un vas cu limpezimi, în ascultări de Tatăl;

Surâsu-I mă-nsoreşte,

Blândeţea-I mă adumbră…

Cândva a fost în lume –

În Carte-I dau de urmă…

Răcorile trufiei sunt crivăţuri la modă

În lumea ce străbatem, în viaţa cea de probă…

Mi-e dor de-Nvăţătorul, de alfabetul milei

Aş vrea să-nvăţ iubirea de Cer, de înălţime –

Noroiul şi cu piatra le-aş da pe-un fir de-albastru

Şi-o viaţă de decenii pe-o clipă cu Iisus

Că de ar fi-ndurare să simt a Lui privire –

M-aş pierde-n veşnicii de fericire!

Şi, de Ioan Baptistu-i mai mic ca cel mai mic,

Ce suntem noi atuncea cu mâzga de păcate?!

O, cioburi în dorire de-a fi un vas intreg –

Frânturi mai de ispravă

Sau fără de-ndreptare…

Atelier e viaţa, şi ziua o-ncercare –

Sforţare prin credinţă de-a fi de trebuinţă…

Că iată, apă bună să bei de la fântână –

Chiar şi un ciob de cană ajunge uneori…

Mai vezi, printre vitrine,cu grijă recompuse

Vase de mii de ani cu smalţuri si culoare –

Aşa puţin lipseşte să fie o splendoare!

Dar dacă-i o fărâma şi restul numai praf,

Cine mai recunoaşte potirul sau ulciorul?

O, mă trudesc să sper, ca ciob din vasul gata,

Să pot să fiu de-acela care să ţină apa!

Alergătură-i totul, splendorile-s de-o clipă,

Triumfurile vieţii – baloane de săpun!

Îmi pare că, în urmă, şi drumurile merg –

Nu suntem decât cioburi,

Iisus e vas întreg!

             Baden / Noiembrie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Îmi face bine de tine să aud,

Fată frumoasă din Năsăud;

Te simt ca pe-o rudenie de-aproape

Încorsetată-n haina suferinței…

Prin dreptul tău a trebuit să treacă,

Cum trece spre victorie o oaste,

Autostrada poeziei noastre…

Căci Geniul nostru nu putea să-ncapă

Decât în lumea cea sublimă și săracă.

Profilul tău de coafură, chipul tău

Cumpănă dreaptă face staturii de Luceafăr…

Ai înfruntat cutume, și lume, și destin –

Îti mulțumesc că l-ai iubit pe Emin !

Mai ales acum, când, dincolo de fire,

Se mai aruncă-n draga lui icoană

Cu bulgări de nesimțire.

            Baden / Noiembrie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cei ce mi-au fost în cale semănaţi

Şi eu, în calea lor, asemeni hărăzit,

Truditu-s-au în lume, ba încă m-au iubit…

În urma lor, plecaţi, se târă sufletu-mi trudit…

La comedia lumii nicicum mă potrivesc;

Trag de cuvinte, de silabe, de-nţelesuri

Să-mi plăsmuiesc o uşă spre speranţă –

În veci nepriceput, şi clipelor supus,

Aştept să vină salvatoare-o şoaptă de Sus.

E tihnă în odaie, acolo erai tu – ştiu bine:

Te-ai stins – s-au stins şi sărbătorile din mine…

Oricâte lemne am băgat,

Şi oricât soba s-a-nfocat,

De mă gândesc prin ce-am trecut –

Mi-e frig de frigul de-altădat’…

Se năruie totul; timpul face cute:

Oameni plecaţi…streşini căzute…

Absenţa ia virtuţi de necredinţă _

Bunici şi unchi, sau mamă şi soţie,

Oare au fost ai mei vreodată?

Sau doar a trebuit ai mei să fie…

M-a dus, scumpa de ea, l-ai ei părinţi:

O casă cu pământ pe jos

Şi cu atâta omenie!

                Lucăceşti /  Ianuarie / 2011





 

 

De bunăvoie orice lucru

Se-mpătură doar până la șapte;

De piepteni cu grijă  orice strigăt,

Ajungi doar la șoapte…

Toate umblările au un liman;

Toată făptura e după un plan…

Nu-i cărare fără mers,

Nu e viață fără sens…

De n-am trudit și n-am gândit la bine,

Nu are rost odihna și tihna…

Câmpul cu flori –

Cine-a trudit pentru ele?

Cămările mele cu dor –

Scame de gând, personaje fără contur

Fără griji se perindă alene…

De la o zi la alta culoarea obosește;

În vază, roza are un loc de popas…

Cât timp a trecut, cât a mai rămas?...

Șosele și uliți, poteci –

Să iei seama pe unde treci…

E un parfum de fapte trecute,

E o chemare cu litere mute…

Ce-nțelepciune mare este în uitare!

Cearta de ieri devine-amintire –

Să-mi fie iertată plecarea de-acasă,

Invitați-L acum pe Domnul la masă

Și hai să discutăm despre iubire.                                                                        Baden / Octombrie 2012









 

ce frumos miroase la castel

              florile de tei !

mi s-au risipit şoaptele din vis

               ale misterului

privesc  prin perdele arătura trandafirie

                 a cerului

uliţa spre deal se desenează cu chemari

                 spre alte zări

pe arterele urbei curge cu stil

                 sânge de automobil

tim hortons-ul se scaldă-n complimente

                 şi-n “far niente”

de-abia mai tarziu când se lasă umbrele

                 pe răcoare

vin pictorii-n sat cu pânzele doldora

                 de fapte de culoare.

                            Baden / Decembrie 2011